Home » Istorie » Arheologii au descoperit cea mai exactă dată a distrugerii oraşului roman Pompeii

Arheologii au descoperit cea mai exactă dată a distrugerii oraşului roman Pompeii

Publicat: 19.10.2018
O dată inscripţionată pe o vilă din Pompeii care era în renovări reprezintă cea mai precisă dovadă a datei când Vezuviu a erupt, eveniment care a dus la îngroparea oraşului antic roman sub un strat de cenuşă.

Astfel, cercetătorii ştiu acum că, în 24 octombrie 79 e.n., Vezuviu a erupt. Inscripţia nu are un an, dar nu a fost scrisă pentru a fi permanentă. A fost scrisă în cărbune pe un zid alb care probabil urma să fie ornamentat cu fresce. Inscripţia ilustrează „a 16-a zi înainte de calenda lui noiembrie” (1 noiembrie, calenda este prima zi a unei luni), scrie The History Blog.

Data în care se considera anterior că ar fi fost erupţia era 24 august, şi apărea într-o  scrisoare a lui Plinius cel Tânăr pentru istoricul Tacitus, la trei decenii după ce primul a fost martorul furiei lui Vezuviu. Această dată a fost, însă, pusă la îndoială de istorici încă de la începutul cercetărilor arheologice din Pompeii.

Un motiv pentru această îndoială a fost descoperirea multor rămăşiţe organice de fructe de toamnă precum struguri, rodii, castane şi a instalaţiilor de încălzire din case. Aceste elemente nu ar fi existat în căldura verii. De asemenea, o monedă din argint a oferit indicii că evenimentul s-a produs toamna. Moneda a fost bătută de Împăratul Titus în anul 79, fiind inscripţionată cu o listă de titluri ale împăratului, printre care unul arată că a fost aclamat imperator de 15 ori. Ultima aclamare a avut loc pe 8 septembrie.

Atunci de ce apare greşeala în scrisoare? Chiar şi după 30 de ani, Plinius cel Tânăr ar fi trebuit să ţină minte data evenimentului din Pompeii în care aproape că şi-a pierdut viaţa. Răspunsul constă într-o greşeală de transcriere. Scrisoarea care a ajuns până în zilele noastre nu este cea originală, iar greşelile s-au transmis şi s-au amplificat de-a lungul timpului. Este uşor de văzut cum scribii au confundat septembrie (a noua lună din calendarul iulian) cu noiembrie (a noua lună din calendarul antic roman de 10 luni, aşa cum era indicată de prescurtarea „nov”).

Sursele antice nu sunt atât de complete şi exacte pe cât s-ar dori. Există inconsecvenţe în datele arheologice şi chiar în manuscrisele originale. Data din august vine de la cea mai completă copie a originalului care se referă la „nonum kal. septembres” (nouă zile înaintea calendei lui septembrie).

Vă recomandăm să citiţi şi următoarele articole:

Descoperire arheologică fascinantă la Pompeii, prima de acest fel

Descoperire ”dramatică şi excepţională” în Pompeii. A încercat să scape de erupţia vulcanului, dar i-a căzut în cap o rocă de 300 de kilograme

Cum trăiau romanii înainte de marea erupţie a vulcanului Vezuviu

O descoperire FASCINANTĂ a fost făcută printre ruinele oraşului antic Pompeii – FOTO+VIDEO

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Iată cum furnicile ar putea rezolva problemele traficului urban
Iată cum furnicile ar putea rezolva problemele traficului urban
Melania Trump, de la model la Primă Doamnă. În spatele hainelor de catifea și a pălăriilor sofisticate
Melania Trump, de la model la Primă Doamnă. În spatele hainelor de catifea și a pălăriilor sofisticate
Călătoria lui Donald Trump de la mogul imobiliar la star de reality show și apoi președinte
Călătoria lui Donald Trump de la mogul imobiliar la star de reality show și apoi președinte
Trucul șocant prin care poți să-ți crești masa musculară
Trucul șocant prin care poți să-ți crești masa musculară
Iată cum o simplă vizită la coafor ar putea să ne pună viața în pericol
Iată cum o simplă vizită la coafor ar putea să ne pună viața în pericol
Test de cultură generală. Ce este apa carbogazoasă?
Test de cultură generală. Ce este apa carbogazoasă?
Telescopul Spațial James Webb a găsit o planetă misterioasă care nu seamănă cu nimic din Sistemul Solar
Telescopul Spațial James Webb a găsit o planetă misterioasă care nu seamănă cu nimic din Sistemul Solar
Meteorologii anunță vreme neobișnuit de caldă până la jumătatea lunii februarie
Meteorologii anunță vreme neobișnuit de caldă până la jumătatea lunii februarie
Nvidia a intrat în top 10 cele mai valoroase companii din lume
Nvidia a intrat în top 10 cele mai valoroase companii din lume
Demența ar putea fi prevenită cu antibiotice, antivirale și vaccinuri, arată un studiu
Demența ar putea fi prevenită cu antibiotice, antivirale și vaccinuri, arată un studiu
Protest Greenpeace la Forumul Economic Mondial: ce mesaje au afișat activiștii?
Protest Greenpeace la Forumul Economic Mondial: ce mesaje au afișat activiștii?
Europa trebuie să învețe cum să aibă grijă de ea însăși, avertizează Volodimir Zelenski
Europa trebuie să învețe cum să aibă grijă de ea însăși, avertizează Volodimir Zelenski
Fondatorul IMDb pleacă de la conducerea companiei după 35 de ani
Fondatorul IMDb pleacă de la conducerea companiei după 35 de ani
Implant cerebral revoluționar pentru tratarea depresiei, testat în Marea Britanie
Implant cerebral revoluționar pentru tratarea depresiei, testat în Marea Britanie
Regele Mihai: „Nu știam că avea să urmeze cea mai rapidă lovitură de stat din istorie”. Cine a trădat din Regență și l-a adus pe Carol al II-lea pe Tronul României?
Regele Mihai: „Nu știam că avea să urmeze cea mai rapidă lovitură de stat din istorie”. Cine a trădat din Regență ...
Aproape un sfert dintre speciile de apă dulce sunt amenințate de extincție
Aproape un sfert dintre speciile de apă dulce sunt amenințate de extincție
Astronomii au confirmat cel mai rapid vânt măsurat vreodată pe o planetă! „N-am mai văzut așa ceva până acum”
Astronomii au confirmat cel mai rapid vânt măsurat vreodată pe o planetă! „N-am mai văzut așa ceva până acum”
Mihail Manoilescu, o arestare cu scandal în România interbelică
Mihail Manoilescu, o arestare cu scandal în România interbelică